Mafia pariurilor ... lui Pascal !

Let's face it ! Pascal a fost un contribuitor important al ştiinţei, îi datorăm multe. De la celebrul său triunghi până la studiile sale asupra mecanicii fluidelor (fapt pentru care este considerat părintele hidraulicii), descopeririile lui poartă marca inteligenţei sale sclipitoare (în ciuda faptului că era un om religios).

Însă ca Newton, Hoyle şi alţi oameni de ştiinţă de-a lungul timpului, i s-a dat ocazia de a face o gafă şi se pare că a profitat din plin de ea. Astfel, din străfundurile minţii lui, a venit cu un raţionament aberant, pe care creştinii îl ridică în slăvi azi ca find argumentul fatal împotriva necredinţei. Da, vorbesc de "temutul" pariu al lui Pascal.

Deşi este prezent în mai multe forme, în cele mai multe cazuri sună cam aşa (cu curtoazia TLP) :

Dacă crezi în Dumnezeu şi el există, te duci în Rai.
Dacă crezi în Dumnezeu, dar el nu există, nu pierzi nimic.
Dacă nu crezi în Dumnezeu, dar el există, te duci în Iad.
Dacă nu crezi în Dumnezeu şi chiar nu există, într-adevăr ai avut dreptate, dar eşti tot în situaţia celui care a crezut.
În concluzie: mai bine crezi şi rişti să câştigi totul decât să nu crezi şi să rişti să pierzi totul.

Pare cam de bun simţ şi în plus, este cât se poate de clar : se merită mai mult să crezi în Dumnezeu, decât să nu crezi. În fond, ce poţi să pierzi ?
Poţi să pierzi o viaţă trăită în frica paranoică de a fi judecat de Iahve, zeul teribilist iudeo-creştin. Ok, lăsând gluma la o parte, am să analizez acest pariu şi am să arăt de ce, în concepţia mea, este un argument slab şi ilogic pentru teismul creştin.

1. Pariul lui Pascal porneşte de la premisa că Dumnezeu există, prezentată ca o axiomă, deci se presupune existenţa unui lucru nedovedit, iar astfel acest "argument" se dovedeşte a fi decât o biată speculaţie metafizică născocită de un om de ştiinţă de talia lui Pascal, după o noapte de beţie. Cam atât ar fi necesar pentru a demola argumentul. Ar trebui să închid prăvălia acum , dar am să continui totuşi până la capăt.

2.Nu ia în calcul posibilitatea ca Dumnezeu să fie un zeu deist, neimplicat, impersonal, care pur şi simplu îl doare în *** despre ce credem noi oamenii despre el. În cazul acesta, datele problemei se schimbă dramatic iar credinţa şi necredinţa au aceaşi conseciinţă : "nu pierzi nimic". Astfel, opţiunea de a crede sau nu devine o opţiune a fiecăruia, care poate s-o respecte sau nu, în funcţie de bunul plac.

3.Pariul pare foarte rezonabil când este raportat doar la Dumnezeu, deoarece există două posibilităţi : să existe sau nu, astfel şansele sunt 50-50. Să fim oneşti, dacă cineva ar veni şi v-ar inivita să jucaţi cap sau pajură şi v-ar spune că dacă moneda pică cu stema în sus, câştigaţi 5.000 $, iar dacă pică cu banul în sus, va împuşcă în cap, v-aţi încumeta să jucaţi ? Desigur că nu.

Dar dacă în loc de Dumnezeu, ar fi unul din miile de zei pe care oamenii, de-a lungul timpului, i-au venerat ? Dacă am presupune că numărul lor a fost doar o mie, am face calculul şi am vedea că în loc de 50-50 şanse ca Dumnnezeu să fie unicul zeu am avea acum 1-999 şanse, deci 0,1%.

Mai rămâne Pariul lui Pascal rentabil ? Cu siguranţă nu, deoarece nu există nici o dovadă empirică şi obiectivă care să arate că lumea este guvernată de Iahve, de fapt, nu există nici o dovadă că lumea ar fi guvernată de vreun zeu, deci probabilitatea scade sub 0,1%.

4.Pariul nu ia în considerare cazul în care nu există Dumnezeu, aceasta find o greşeală de găndire specifică religiilor, care nu îi lasă pe adepţii lor să se gândească la faptul că s-ar putea înşela.

5."Dacă crezi în Dumnezeu, dar el nu există, nu pierzi nimic."
Cum am amintit mai sus, datorită credinţei în Dumnezeu, un om nu numai că poate să-şi trăiască viaţa în frica paranoică de a fi judecat şi pedepsit dar şi poate fi şi succeptibil la alte superstiţii religioase. Astfel, el începe să creadă tot felul de bazaconii primitive de genul : "Dumnezeu îţi interzice să mănânci carne de porc" sau "Dumnezeu îţi interzice să-ţi atingi organul sexual".

De alfel, cele mai mari nenorociri din cauza credinţei nu au venit aspura oamenilor, din partea lor, ci din partea credinţei altora, care şi le-au impus cu sălbăticie sub forma teocraţiilor, Inchizitiei şi a altor grozăvii. Astfel, minţiile lor primitive s-au făcut responsabile de morţile a mii de persoane (care în, aproape toate cazurile, erau nevinovate în raport cu atrocităţiile la care erau supuşi), pe care le-au torturat şi ucis fără nici o remuşcare. De ce ? Pentru că asta implica sistemul lor de credinţă în Dumnezeu.

6.Criza dovezilor pentru existenţa lui Dumnezeu este explicată astfel de către teişti : "Dacă Dumnezeu ar lăsa dovezi, credinţa nu ar mai avea sens". De aici şi întrebarea mea : oare acest pariu nu constituie o astfel de dovadă ? Nu oare credinţa provenită dintr-o evaluare a probailităţiilor intră în contradictie cu credinţa oarbă ?

În ultimul rând, vreau să spun că Pariul lui Pascal este un pseudo-argument lipsit de orice noimă şi mă mir cum de un om ca Pascal a putut să vină cu aşa ceva. Cine ştie, poate că am dreptate şi Pariul a fost gândit de el când se afla într-o stare de mahmureală, desigur dacă credinţa îi permitea băutul.