Creaţionismul şi efectul religiei

În încercarea de a formula un argument împotriva teoriei evoluţioniste, Chuck Missler face o constatare halucinantă .



Ok. În primul rând, contrar gogoşilor vândute de creaţionişti , evoluţia nu are nici o legătură cu apariţia vieţii cum nici caliatatea muzicii unei orchestre nu are legătură cu felul în care au ajuns muzicanţii la Operă. În ciuda acestui fapt, teologii şi creaţioniştii continuă să facă legătura între evoluţionism şi ateism spunând, ca în video-ul de mai sus, că evoluţia presupune inexistenţa lui Dumnezeu. De ce ? Pentru că în majoritate sunt fundamentalişti, iar dacă o teorie, oricât ar fi ea de susţinută de dovezi, contrazice câteva pasaje din Biblie, este greşită .

În al doilea rând, cei care gândiţi asemenea domnului Missler, chiar vă aşteptaţi să găsiţi într-un borcan de unt de arahide condiţiile atmosferice şi geochimice de pe Pământul primordial ? Atunci, Pământul nu era ermetic închis într-o cutie de plastic opac şi mai ales, nu conţinea unt de arahide. Dacă chiar vreţi să discutăm, va trebui să ne arătaţi o mostră de rocă care să fie alcătuită din unt de arahide întărit.

Lăsând la o parte acest jalnic filmuleţ creaţionist, vreau să spun că sunt mulţi oameni care chiar folosesc astfel de raţionamente şi sunt chiar încurajaţi de astfel de nonsenuri. De fapt, nu este vina lor, este vina celor care i-au îndoctrinat de mici să creadă că lumea a fost creată acum câteva mii de ani , în şase zile şi să refuze sistematic orice altă alternativă.
Desigur că nu există motive să respingem teorii precum evoluţia sau Big Bang-ul, susţinute de dovezi irefutabile, dar totuşi ei neagă astfel tot progresul ştiinţific din ultimele secole în favoarea unei cărticele din epoca bronzului, care să fim cinstiţi, nici nu ştim cine a scris-o .

Vroiam prin acel filmuleţ să arăt de fapt efectul religiei. Cum aceasta schimbă dramatic noţiunile oamenilor despre adevăr, cum îl face pe om să neglijeze relitatea susţinută de dovezi în favoarea dogmelor. Cum îi face pe credincioşi să nu se încreadă în raţiune şi în obiectivitate şi numeşte conceptele ei, adevărul absolut. Cu ce drept face asta, nu ştiu, dar cert este că un om crescut în spiritul ei pierde orice simţ al obiectivităţii.

Religia nu vrea să ţină pasul cu ştiinţa deoarece ştie foarte bine că nu mai trăim în acele timpuri când toată societatea trăia după principiile ei, trăim într-o societate în care domină valoriile umanisto-iluministe, axată pe ştiinţă şi cunoaştere, iar asta o doare cel mai tare. Duce, pur şi simplu, o luptă efemeră şi disperată împotriva conceptelor şi ideilor care au elevat omul. Acest lucru este simţit mai ales în România, unde elevii, în loc să fie informaţi în legătură cu descoperiirile ştiinţifice, sunt spălaţi pe creier cu ore de religie (din clasa întâi până la sfârşitul liceului) iar icoanele căptuşesc săliile de clasă. În loc să înveţe la cursurile de fizică despre Big Bang, acreţie, relativitate ... etc, le este bagat în cap că Marele Dumnezeu a creat lumea în şase zile. Procesele naturale care au format lumea sunt văzute drept ceva ruşinos şi absurd, în timp ce conceptele fanteziste despre un zeu care a venit de nicăieri şi a creat lumea ex nihilo, sunt ridicate la rang de adevăr infailibil.

Religia este conştientă că documentarea despre lumea în care trăim îi slăbeşte din influenţă şi datele ştiinţifice ridiculizează povestioarele pe care se bazează. De aceea, rosteşte afurisenia împotriva intelectului, condamnând orice gând raţional, spunând că acestea vin de demoni ,spirite rele ... etc. Astfel, credinciosul ajunge la un stadiu atât de avansat de paranoie, încât crede că nu se mai poate baza nici măcar pe mintea lui, iar astfel, orice întrebare provocatoare despre Dumnezeu, orice dubiu, este anihilat, deoarece omul nu vrea să fie influenţat de "demoni".

Religia face însă mai mult decât atât, propăvăduieşte calea ei ca fiind singurul adevăr. Cei ce îl urmează vor fi răsplătiţi, cei care îl refuză vor avea parte de suferinţe veşnice. Încă o dovadă a instrumentului ei de bază, frica iraţională. Îl caracterizează pe Dumnezeu, ca find un zeu atotînţelept şi atotînţelegător, dar în acelaşi timp şi un zeu cu un caracter de copilaş mofturos care se supără dacă nu te duci duminica la biserică sau dacă îţi atingi organele sexuale fără să concepi o odraslă. La o cercetare atentă, religiile, mai ales creştinismul, abundă de astfel de contradicţii. Dar hei, cine se găndeşte la Paradoxul lui Epicur, la paradoxul omniscienţei, al liberului arbitru şi la alte astfel de raţiomente care ilustrează caracterul iraţional al religiei ?

Credinciosul ? Nici vorbă, religia i-a inoculat că aceste "escapade" ale minţii sunt de influenţă demonică şi nu are voie să le ia în considerare. Curios este faptul că ,după spusele figurilor religioase, am fost înzestraţi "de sus" cu intelect, special pentru a conştientiza lumea în care trăim, iar religia spune să o abandonăm. Chiar aşa de des îşi schimbă Dumnezeu părerea ? Ne dă un intelect pentru a studia lumea de la nivelul particulelor subatomice până la cel al găurilor negre, iar când aplicăm acelaşi raţionament asupra divinităţii şi a dogmelor religioase, se dezlănţuie, se pronunţă împotriva ştiinţei şi ne dă dezastre naturale pentru că am cutezat asemenea constructorilor Turnului din Babel, să încercăm să ajungem la el prin cunoaştere. Cunoaşterea pe cale raţională a naturii sale, find încă un gând malefic.

În încheiere, vreau să spun că o religie care propăvăduieşte adevărul ca find cunoaşterea obiectivă a lumii, care consideră raţiunea ca fiind cea mai de preţ valoare umană, îi îndeamnă pe adepţii săi să fie mai deschişi la minte, ar avea tot sprijinul meu. Însă religiile decadente de teapa creştinismului, care îşi menţin influenţa prin frică, care consideră scepticismul şi gândirea, păcate, iar credinţa oarbă, virtute şi promovează îngustura mintală, nu pot să nu le critic, deoarece sunt doar nişte sisteme de gândire primitive, care probabil au fost de folos omenirii într-un timp, dar acum, trebuiesc lăsate la o parte.