Mafia pariurilor ... lui Pascal !

Let's face it ! Pascal a fost un contribuitor important al ştiinţei, îi datorăm multe. De la celebrul său triunghi până la studiile sale asupra mecanicii fluidelor (fapt pentru care este considerat părintele hidraulicii), descopeririile lui poartă marca inteligenţei sale sclipitoare (în ciuda faptului că era un om religios).

Însă ca Newton, Hoyle şi alţi oameni de ştiinţă de-a lungul timpului, i s-a dat ocazia de a face o gafă şi se pare că a profitat din plin de ea. Astfel, din străfundurile minţii lui, a venit cu un raţionament aberant, pe care creştinii îl ridică în slăvi azi ca find argumentul fatal împotriva necredinţei. Da, vorbesc de "temutul" pariu al lui Pascal.

Deşi este prezent în mai multe forme, în cele mai multe cazuri sună cam aşa (cu curtoazia TLP) :

Dacă crezi în Dumnezeu şi el există, te duci în Rai.
Dacă crezi în Dumnezeu, dar el nu există, nu pierzi nimic.
Dacă nu crezi în Dumnezeu, dar el există, te duci în Iad.
Dacă nu crezi în Dumnezeu şi chiar nu există, într-adevăr ai avut dreptate, dar eşti tot în situaţia celui care a crezut.
În concluzie: mai bine crezi şi rişti să câştigi totul decât să nu crezi şi să rişti să pierzi totul.

Pare cam de bun simţ şi în plus, este cât se poate de clar : se merită mai mult să crezi în Dumnezeu, decât să nu crezi. În fond, ce poţi să pierzi ?
Poţi să pierzi o viaţă trăită în frica paranoică de a fi judecat de Iahve, zeul teribilist iudeo-creştin. Ok, lăsând gluma la o parte, am să analizez acest pariu şi am să arăt de ce, în concepţia mea, este un argument slab şi ilogic pentru teismul creştin.

1. Pariul lui Pascal porneşte de la premisa că Dumnezeu există, prezentată ca o axiomă, deci se presupune existenţa unui lucru nedovedit, iar astfel acest "argument" se dovedeşte a fi decât o biată speculaţie metafizică născocită de un om de ştiinţă de talia lui Pascal, după o noapte de beţie. Cam atât ar fi necesar pentru a demola argumentul. Ar trebui să închid prăvălia acum , dar am să continui totuşi până la capăt.

2.Nu ia în calcul posibilitatea ca Dumnezeu să fie un zeu deist, neimplicat, impersonal, care pur şi simplu îl doare în *** despre ce credem noi oamenii despre el. În cazul acesta, datele problemei se schimbă dramatic iar credinţa şi necredinţa au aceaşi conseciinţă : "nu pierzi nimic". Astfel, opţiunea de a crede sau nu devine o opţiune a fiecăruia, care poate s-o respecte sau nu, în funcţie de bunul plac.

3.Pariul pare foarte rezonabil când este raportat doar la Dumnezeu, deoarece există două posibilităţi : să existe sau nu, astfel şansele sunt 50-50. Să fim oneşti, dacă cineva ar veni şi v-ar inivita să jucaţi cap sau pajură şi v-ar spune că dacă moneda pică cu stema în sus, câştigaţi 5.000 $, iar dacă pică cu banul în sus, va împuşcă în cap, v-aţi încumeta să jucaţi ? Desigur că nu.

Dar dacă în loc de Dumnezeu, ar fi unul din miile de zei pe care oamenii, de-a lungul timpului, i-au venerat ? Dacă am presupune că numărul lor a fost doar o mie, am face calculul şi am vedea că în loc de 50-50 şanse ca Dumnnezeu să fie unicul zeu am avea acum 1-999 şanse, deci 0,1%.

Mai rămâne Pariul lui Pascal rentabil ? Cu siguranţă nu, deoarece nu există nici o dovadă empirică şi obiectivă care să arate că lumea este guvernată de Iahve, de fapt, nu există nici o dovadă că lumea ar fi guvernată de vreun zeu, deci probabilitatea scade sub 0,1%.

4.Pariul nu ia în considerare cazul în care nu există Dumnezeu, aceasta find o greşeală de găndire specifică religiilor, care nu îi lasă pe adepţii lor să se gândească la faptul că s-ar putea înşela.

5."Dacă crezi în Dumnezeu, dar el nu există, nu pierzi nimic."
Cum am amintit mai sus, datorită credinţei în Dumnezeu, un om nu numai că poate să-şi trăiască viaţa în frica paranoică de a fi judecat şi pedepsit dar şi poate fi şi succeptibil la alte superstiţii religioase. Astfel, el începe să creadă tot felul de bazaconii primitive de genul : "Dumnezeu îţi interzice să mănânci carne de porc" sau "Dumnezeu îţi interzice să-ţi atingi organul sexual".

De alfel, cele mai mari nenorociri din cauza credinţei nu au venit aspura oamenilor, din partea lor, ci din partea credinţei altora, care şi le-au impus cu sălbăticie sub forma teocraţiilor, Inchizitiei şi a altor grozăvii. Astfel, minţiile lor primitive s-au făcut responsabile de morţile a mii de persoane (care în, aproape toate cazurile, erau nevinovate în raport cu atrocităţiile la care erau supuşi), pe care le-au torturat şi ucis fără nici o remuşcare. De ce ? Pentru că asta implica sistemul lor de credinţă în Dumnezeu.

6.Criza dovezilor pentru existenţa lui Dumnezeu este explicată astfel de către teişti : "Dacă Dumnezeu ar lăsa dovezi, credinţa nu ar mai avea sens". De aici şi întrebarea mea : oare acest pariu nu constituie o astfel de dovadă ? Nu oare credinţa provenită dintr-o evaluare a probailităţiilor intră în contradictie cu credinţa oarbă ?

În ultimul rând, vreau să spun că Pariul lui Pascal este un pseudo-argument lipsit de orice noimă şi mă mir cum de un om ca Pascal a putut să vină cu aşa ceva. Cine ştie, poate că am dreptate şi Pariul a fost gândit de el când se afla într-o stare de mahmureală, desigur dacă credinţa îi permitea băutul.

Ciocoii de ieri şi de azi

Faceţi cunoştiinţă cu CVT. CVT se proclamă a fi un politician de dreapta (extremă) şi salvatorul României. Din discursurile sale, oricine îşi poate da seama că este un anti-semit, xenofob ... etc. Ce să mai, un adevărat naţionalist, care de fiece dată i se dă ocazia, se dezlănţuie ca un leu, inspirat de spiritul de luptător românesc transmis din strămoşi.
Însă, CVT este tot-deodată şi un ipocrit. De ce ? Deoarece dogmele pe care le bagă în prezent la înaintare nu sunt deloc în concordanţă cu trecutul lui, astfel el se proclamă naţionalist, în timp ce în tinereţe debita oribilităţi pupincuriste la adresa regimului şi a Conducătorului Iubit. De ce făcea astfel de bufonerii ? Desigur pentru a-şi asigura anumite privilegii.




Faceţi cunoştiinţă cu BOR. Spre deosebire de CVT, BOR este o instituţie religioasă care, se proclamă a reprezenta Calea cea Dreaptă şi acţionează cu obrăznicie în consecinţă. Însă, ca CVT, aceasta pare a nu-şi aminti despre trecutul său. Desigur că mulţi o compătimesc că pentru "suferinţele" prin care a trecut din perioada comunismului. Chiar aşa să fie ?
Poate că mulţi o să mă privească ca pe CVT, care a negat Holocaustul, dar din păcate, "persecuţia" BOR şi Holocaustul nu sunt absolut deloc analoage (în ceea ce priveşte irefutabilitatea).
Halucinez ? Nu cred. Oricine studiază istoria obiectiv îşi dă seama că această victimizare este totalmente greşită.


www.tlp.ro/2007/07/comunistii-de-ieri-ortodocsii-de-azi.html
www.tlp.ro/2009/06/comunism-crestinism-ii-in-romania.html
www.tlp.ro/2008/08/o-scurta-istorie-bisericii-ortodoxe.html
www.tlp.ro/2008/09/comunism-ortodox.html
www.tlp.ro/2009/03/biserica-comunista-romana-1-patriarhul.html
www.tlp.ro/2009/04/biserica-comunista-romana-2-paradoxul.html
www.tlp.ro/2009/05/biserica-comunista-3-rescrierea.html
www.tlp.ro/2009/05/biserica-comunista-romana-4-prigonirea.html
www.tlp.ro/2009/05/biserica-comunista-romana-5-motivul.html
www.tlp.ro/2009/06/biserica-comunista-romana-7-au.html
www.tlp.ro/2009/08/biserica-comunista-romana-8.html
www.tlp.ro/2009/08/biserica-comunista-romana-9-comunismul.html
www.tlp.ro/2009/09/biserica-comunista-romana-10-nicula.html
www.tlp.ro/2010/03/biserica-comunista-romana-11-arhiva.html

De ce a mers BOR mână în mână cu regimul ? Desigur, pentru a-şi asigura anumite privilegii.

Acum, însă vine problema centrală a acestui articol, sub forma unei întrebări :

"Este o diferenţă cantitativă între cele două cazuri, astfel încât una din cele două entităţi să fie numită ipocrită, în timp ce cealaltă, nu ?"

Părerea mea este că nu există nici o diferenţă între cele două cazuri, ambele fiind exemple de ipocrizie şi de minciună , ambele inducând în eroare adepţii săi. Dacă cineva spune că articolele lui TLP denotă lipsă de respect faţă de BOR, în cazul ăsta, s-ar putea spune şi că afişarea acelui filmuleţ este lipsă de respect faţă de CVT, şi analog, s-ar putea spune şi că acţiunile CNSAS-ului (demascările hoţomanilor sifonari care au colaborat cu regimul) au fost pure lipse de respect faţă de Felix & Co.

Dar hei, este opinia mea. Voi ce credeţi ?

Curs de islam teoretic şi experimental

De multe ori, anumiţi oamenii îşi pun viaţa în pericol, într-un mod sau altul, pentru nişte concepte şi idei raţionale, care le consideră ca fiind elevatoare. Istoria abundă de astfel de cazuri : revoluţia anti-comunistă, lupta împotriva sclaviei ... etc. Aceste lupte au fost cele care, într-un final, ne-au adus aici unde suntem, iar toată societatea omenească ar trebui să fie recunoscătoare celor care s-au sacrificat, nu pentru beneficiul lor, ci al tuturor generaţiilor care i-au urmat. Pe de altă parte, există şi oamenii care îşi sacrifică viaţa pentru nişte imbecilităţi şi în acelaşi timp, aduc durere şi suferinţă altora. Ştiţi la ce mă refer, nu ?


La o primă vedere, islamul pare treabă serioasă, altfel, de ce s-ar obosi toţi oamenii ăia să se omoare pentru religia lor, să aplice legea Sharia în viaţa de zi cu zi, să omoare şi să tortureze oameni zilnic, pentru abateriile de la "legea divină" ?

Exagerez ? Nu cred.





Este adevărat că aceste exemple ale "virtuţii islamice" provin numai din Iran, însă această ţară este exemplul cel mai grăitor din 2 motive :
1.este condusă de un regim fundamentalist, prin urmare, pedepsele sunt "ca la carte" (ca la Coran, mai precis).
2.este puternic mediatizată, în ciuda izolaţionismului religios practicat de guvernul local.
Să revenim însă la întrebare. Este islamul o religie bazată pe nişte concepţii serioase, la fel ca pedepsele pe care le aplică ?

Păăiii, să vedem ! Dacă consideraţi veridici căluţii fermecaţi care duc Mohamezi la cer, s-ar putea să consideraţi islamul o religie realistă şi serioasă. Lăsând gluma la o parte, vreau să spun că islamul nu se reduce doar la aceea povestioară (chiar dacă Mohamed scrie în Coran tot ce a trăit pe parcursul acelui periplu călare) ci chiar la mai multe astfel de basme ridicole, care orice om cu puţină minte le va considera rezultate a unei imaginaţii bogate. Astfel, cel care studiază Coranul cu obiectivitate, ajunge inevitabil la întrebarea : Cum pot unii oameni să creadă cu fanatism astfel de chestii? şi mai grav, Cum pot să (se) omoare pentru a le apăra ? Desigur că există şi în Biblie astfel de relatări fantasmagorice (Adam creat din ţărână, Eva creată din o coastă de-a lui, lumea creată în 6 zile). Dar nimeni nu este dispus să (se) omoare pentru ele şi mai ales, nu sunt chiar atât de hilare precum cele din "religia soră".

Exagerez ? Nu cred.





De altfel, un fapt foarte interesant este că creştinii, foarte probabil, râd gândindu-se la ce bazaconii pot să creadă unii oameni şi să se întrebe cum de unii oameni îndrăznesc să râdă de religia lor realistă .

Realismul acesta este subiectiv din pricina faptului că pur şi simplu s-a întâmplat ca ei să se nască în sânul creştinismului. Ei iau ca unic adevăr Biblia în timp ce au aceaşi consideraţie faţă de Coran, ca cea pe care o au faţă de o culegeere a lui Ispirescu. Ei nu se gândesc nici o clipă că dacă se năşteau într-o ţară arabă, mai mult ca sigur că erau educaţi să interpreteze Coranul ca literă de lege. Dar, să revenim la problemă, sunt cele două cărţi "sacre" la fel de fantastice ?

Ei bine, cred totuşi că există o oarecare diferenţă între ele . Nu cred că faptele din Biblie sunt la fel de amuzante ca cele din Coran (oare o fi de vină subiectivismul meu faţă de fosta mea religie ?). Dar totuşi, faptele de la baza creştinismului sunt şi ele fantezice iar cei care le inerpretează ad literam sunt demni de acelaşi râs ca miturile islamice.

Celor cărora nu sunt de acord, care credeţi că va fi reacţia unui antropolog care găseşte în Africa un cult tribal care venerează un om care, potrivit legendelor locale, s-ar fi născut dintr-o femeie virgină rămasă însărcinată cu un spirit al pădurii, ar fi făcut fel de fel de miracole pe parcursul vieţii, ar fi fost ucis de un alt trib iar pe urmă s-ar fi dus în lumea cealaltă, lăsând zero dovezi în urma lui ? Se va converti la acest cult sau îl va întâmpina cu un profund scepticism şi îl va privi ca o simplă adunătură de mituri ?

Creaţionismul şi efectul religiei

În încercarea de a formula un argument împotriva teoriei evoluţioniste, Chuck Missler face o constatare halucinantă .



Ok. În primul rând, contrar gogoşilor vândute de creaţionişti , evoluţia nu are nici o legătură cu apariţia vieţii cum nici caliatatea muzicii unei orchestre nu are legătură cu felul în care au ajuns muzicanţii la Operă. În ciuda acestui fapt, teologii şi creaţioniştii continuă să facă legătura între evoluţionism şi ateism spunând, ca în video-ul de mai sus, că evoluţia presupune inexistenţa lui Dumnezeu. De ce ? Pentru că în majoritate sunt fundamentalişti, iar dacă o teorie, oricât ar fi ea de susţinută de dovezi, contrazice câteva pasaje din Biblie, este greşită .

În al doilea rând, cei care gândiţi asemenea domnului Missler, chiar vă aşteptaţi să găsiţi într-un borcan de unt de arahide condiţiile atmosferice şi geochimice de pe Pământul primordial ? Atunci, Pământul nu era ermetic închis într-o cutie de plastic opac şi mai ales, nu conţinea unt de arahide. Dacă chiar vreţi să discutăm, va trebui să ne arătaţi o mostră de rocă care să fie alcătuită din unt de arahide întărit.

Lăsând la o parte acest jalnic filmuleţ creaţionist, vreau să spun că sunt mulţi oameni care chiar folosesc astfel de raţionamente şi sunt chiar încurajaţi de astfel de nonsenuri. De fapt, nu este vina lor, este vina celor care i-au îndoctrinat de mici să creadă că lumea a fost creată acum câteva mii de ani , în şase zile şi să refuze sistematic orice altă alternativă.
Desigur că nu există motive să respingem teorii precum evoluţia sau Big Bang-ul, susţinute de dovezi irefutabile, dar totuşi ei neagă astfel tot progresul ştiinţific din ultimele secole în favoarea unei cărticele din epoca bronzului, care să fim cinstiţi, nici nu ştim cine a scris-o .

Vroiam prin acel filmuleţ să arăt de fapt efectul religiei. Cum aceasta schimbă dramatic noţiunile oamenilor despre adevăr, cum îl face pe om să neglijeze relitatea susţinută de dovezi în favoarea dogmelor. Cum îi face pe credincioşi să nu se încreadă în raţiune şi în obiectivitate şi numeşte conceptele ei, adevărul absolut. Cu ce drept face asta, nu ştiu, dar cert este că un om crescut în spiritul ei pierde orice simţ al obiectivităţii.

Religia nu vrea să ţină pasul cu ştiinţa deoarece ştie foarte bine că nu mai trăim în acele timpuri când toată societatea trăia după principiile ei, trăim într-o societate în care domină valoriile umanisto-iluministe, axată pe ştiinţă şi cunoaştere, iar asta o doare cel mai tare. Duce, pur şi simplu, o luptă efemeră şi disperată împotriva conceptelor şi ideilor care au elevat omul. Acest lucru este simţit mai ales în România, unde elevii, în loc să fie informaţi în legătură cu descoperiirile ştiinţifice, sunt spălaţi pe creier cu ore de religie (din clasa întâi până la sfârşitul liceului) iar icoanele căptuşesc săliile de clasă. În loc să înveţe la cursurile de fizică despre Big Bang, acreţie, relativitate ... etc, le este bagat în cap că Marele Dumnezeu a creat lumea în şase zile. Procesele naturale care au format lumea sunt văzute drept ceva ruşinos şi absurd, în timp ce conceptele fanteziste despre un zeu care a venit de nicăieri şi a creat lumea ex nihilo, sunt ridicate la rang de adevăr infailibil.

Religia este conştientă că documentarea despre lumea în care trăim îi slăbeşte din influenţă şi datele ştiinţifice ridiculizează povestioarele pe care se bazează. De aceea, rosteşte afurisenia împotriva intelectului, condamnând orice gând raţional, spunând că acestea vin de demoni ,spirite rele ... etc. Astfel, credinciosul ajunge la un stadiu atât de avansat de paranoie, încât crede că nu se mai poate baza nici măcar pe mintea lui, iar astfel, orice întrebare provocatoare despre Dumnezeu, orice dubiu, este anihilat, deoarece omul nu vrea să fie influenţat de "demoni".

Religia face însă mai mult decât atât, propăvăduieşte calea ei ca fiind singurul adevăr. Cei ce îl urmează vor fi răsplătiţi, cei care îl refuză vor avea parte de suferinţe veşnice. Încă o dovadă a instrumentului ei de bază, frica iraţională. Îl caracterizează pe Dumnezeu, ca find un zeu atotînţelept şi atotînţelegător, dar în acelaşi timp şi un zeu cu un caracter de copilaş mofturos care se supără dacă nu te duci duminica la biserică sau dacă îţi atingi organele sexuale fără să concepi o odraslă. La o cercetare atentă, religiile, mai ales creştinismul, abundă de astfel de contradicţii. Dar hei, cine se găndeşte la Paradoxul lui Epicur, la paradoxul omniscienţei, al liberului arbitru şi la alte astfel de raţiomente care ilustrează caracterul iraţional al religiei ?

Credinciosul ? Nici vorbă, religia i-a inoculat că aceste "escapade" ale minţii sunt de influenţă demonică şi nu are voie să le ia în considerare. Curios este faptul că ,după spusele figurilor religioase, am fost înzestraţi "de sus" cu intelect, special pentru a conştientiza lumea în care trăim, iar religia spune să o abandonăm. Chiar aşa de des îşi schimbă Dumnezeu părerea ? Ne dă un intelect pentru a studia lumea de la nivelul particulelor subatomice până la cel al găurilor negre, iar când aplicăm acelaşi raţionament asupra divinităţii şi a dogmelor religioase, se dezlănţuie, se pronunţă împotriva ştiinţei şi ne dă dezastre naturale pentru că am cutezat asemenea constructorilor Turnului din Babel, să încercăm să ajungem la el prin cunoaştere. Cunoaşterea pe cale raţională a naturii sale, find încă un gând malefic.

În încheiere, vreau să spun că o religie care propăvăduieşte adevărul ca find cunoaşterea obiectivă a lumii, care consideră raţiunea ca fiind cea mai de preţ valoare umană, îi îndeamnă pe adepţii săi să fie mai deschişi la minte, ar avea tot sprijinul meu. Însă religiile decadente de teapa creştinismului, care îşi menţin influenţa prin frică, care consideră scepticismul şi gândirea, păcate, iar credinţa oarbă, virtute şi promovează îngustura mintală, nu pot să nu le critic, deoarece sunt doar nişte sisteme de gândire primitive, care probabil au fost de folos omenirii într-un timp, dar acum, trebuiesc lăsate la o parte.

Dumnezeu nu dă cu parul , dă cu potopul !

Zilele astea , am apucat să meditez asupra nenorocirilor hidrologice care îşi fac de cap în ultima vreme în România . De fapt , în fiecare an ne este dat să auzim şi să vedem cum nenumăraţi oameni îşi pierd munca şi agonisirile de-o viaţă , într-o clipă , duse literalmente , pe apa sâmbetei .

Aş fi extrem de plictisitor să întreb : "Unde este Dumnezeu ?"

Nu , în schimb , am să prezint o altă problemă : faptul că unii oameni asociază toată treaba asta cu inundaţiile , cu celebrul episod din Biblie , cu Noe şi arca lui . Da , cumva le-a fost inoculată ideea că Dumnezeu îi pedepseşte pentru păcatele lor , prin inundaţii , făcând astfel legătura între ei şi contemporanii lui Noe , între inundaţii şi potop . Le-a fost inoculat să vadă potop şi mânia lui Dumnezeu unde sunt inundaţii , venirea Antichristului în vremuri de austeritate economică şi nelinişte socială .... etc . Numeroasele analogii paranioce pe care le face credinciosul din cauza religiei sale , reprezintă încă o mărturie a uneltei de bază a religiilor avraamice : frica de pedeapsă veşnică în caz că individul îşi leapădă credinţa . Metoda garantată prin care gândurile raţionale despre credinţa şi religia lui sunt înabuşite , iar omul devine un simplu animal de turmă .

Să revin însă la subiect şi să arăt cum religia creştină anihilează un astfel de gând raţional . Cum îl face pe om să ignore faptul că Iahve , zeul iudeo-creştin este un zeu psihopat , aflat sub influenţa halucinogenelor . Mulţi poate că o să sară în sus la citirea acestor vorbe , dar acesta este adevărul . De unde această concluzie ?

La această concluzie poate ajunge oricine judecă obiectiv episodul biblic menţionat mai sus . Acolo , Dumnezeu trimite un potop pentru a ucide toate vieţuitoarele "de la om până la dobitoc şi de la târâtoare până la păsările cerului" . Da , acest zeu atotiubitor , atotînţelegător îl face pe Hitler să pară un amator , el nu omoară câteva milioane de oameni , el omoară TOATE fiinţele de pe pământ .

Reacţia credincioşilor ? Ei sunt oribilaţi de crimele unui ucigaş în serie , de crimele lui Stalin , Pol Pot ... etc. însă trec cu vederea mega-genocidul comis de zeul lor descreierat , relatat într-o carte plină de astfel de cruzimi , pe care o consideră sacră .

De ce ei ignoră acest episod oribil ? Din cauza acelei fricii iraţionale pe care a sădit-o religia în minţile lor . Desigur că în minţile lor , ei consideră această relatare o monstruozitate , însă nu au puterea să conştientizeze acest lucru , datorat acestei frici . Numai după ce se eliberează de această frică , or să vadă că religia lor se bazează de fapt pe nişte nonsensuri .


Realitatea este că foarte puţini sunt gata să sacrifice confortul credinţei , pentru a-şi da seama de acest lucru . Aici se aplică celebra butadă a lui Nietzsche :

"Dacă vrei odihnă , crede , dacă vrei adevărul , caută şi suferă ."

Oriunde mergeţi , nu vă uitaţi briciul ... lui Occam !

Acum aproape 700 de ani , filozoful şi călugărul franciscan William de Ockham enunţa celebrul lui principiu entia non sunt multiplicanda praeter necessitatem , în traducere "entităţiile nu trebuie multiplicate dincolo de necesitate" . Acest principiu , numit Briciul lui Occam sau lex parsimoniae în latină , a fost de-a lungul istoriei folosit de oameni de ştiinţă , medici ... etc. el încă continuă să fie îndrăgit de sceptici şi hulit de amatorii de teorii conspiraţioniste .

Ok , dar ce semnifică acesta ?

Explicaţia populară al acestui principiu este : când pentru un eveniment există mai multe explicaţii , cea mai simplă dintre ele este de obicei cea adevărată . Pare firesc , nu-i aşa ? Când vedem un copac doborât şi cineva ne spune că a fost o furtună , iar altcineva că acolo a aterizat un OZN , care a culcat copacul la pământ , în caz că avem o mens sana , îl credem pe primul individ . Simplu , nu-i aşa ? Nu , chiar . În unele cazuri , Briciul lui Occam se toceşte grav şi nu mai poate face diferenţa .

O să dau un exemplu : Gigel este un om credincios , căruia îi place să creadă în Dumnezeu , spirite , Eden , Gheena , Judecata de Apoi .... etc. , Titel este un om cu gândire ştiinţifică , nu este neapărat nereligios , dar are părerea că ştiinţa are ultimul cuvânt de spus în privinţa acestei lumi (materiale) . Gigel şi Titel sunt apoi întrebaţi despre naşterea universului şi apariţia omului . Gigel o să vorbească de actul creaţiei , de cele 6 zile , citate din Biblie ... etc. Titel o să vorbească despre Big Bang , relativitate , teoria corzilor , evoluţie ... etc . Avem 2 explicaţii , care este cea mai simplă ?

Aici este problema . Simplitatea nu este nici pe departe un criteriu obiectiv , în astfel de cazuri . Gigel o să se piardă în discursul lui Titel despre singularitate , superstringuri , acreţie , acid ribonucleic , mutaţie genetică , genom , fenotip , concepte care o să le perceapă ca fiind prea complicate şi o să găsească ipoteza creaţiei , din Biblie , ca fiind mai simplă , şi astfel , mai veridică . Pe cealaltă parte , Titel va găsi discursul lui Gigel la fel de complicat . El se va gândi că apariţia unui creator omniscient , omnipotent , care creează lumea ex nihilo , va implica un set imens de întrebări ştiinţifice şi va găsi teoria cosmologică a Big Bang-ului şi teoria evoluţiei mult mai simple , deorece au fost dovedite .

Conceptul de simplitate variază de la om la om şi în astfel de cazuri , trebuie adusă o îmbunătăţire Briciului , simplitatea fiind înlocuită cu un standard obiectiv . De aceea propun o altă versiune :

"Când pentru un eveniment există mai multe explicaţii , cea sprijinită de dovezi empirice este cea mai probabil să fie adevărată ."

În final , trebuie să amintesc că Briciul lui Occam nu este un proces logic inailibil , sau ceva de genul ăsta . Este un fel de regulă nescrisă , care de obicei este aplicată de unii oameni în munca lor şi în viaţa de zi cu zi . Sper ca acest articol să fie de folos . Sper ca cât mai multă lume , aici în România , să înveţe să aplice cu iscusinţă Briciul lui Occam şi cine ştie , poate chiar să vină cu alte variaţii , ca cea de mai sus , şi astfel să devină o lume mai raţională , mai sceptică .

Ah , o ţară de sceptici ! Acolo aş fi cu adevărat mândru că sunt cetăţean : )

Medicina , religia şi inchiziţia

Acum ceva vreme , TLP afişa pe forum discuţia lui cu un prieten . Dialogul nemodificat este reprodus mai jos . (cu acordul lui , desigur)

Doctoru: acu vreo 2 luni imi aduce salvarea o baba(~ 60-65)
Doctoru: abia mai sufla, ra in edem pulmonar
Doctoru: sarim pe ea, injectii, perfuzii, alea-alea, etc
Doctoru: reusesc s-o aduc inapoi, cu amin2 picioarele pe planeta asta
Doctoru: dupa vreo juma de ora vad ca baba e mai bine si o intreb:
Doctoru: "cum va simtiti acum?"
Doctoru: te las sa ghicesti raspunsul....
TLP: bine, slava domnului, m-o ajutat dumnezeu, ma duc sa ii fac un parastas...
Doctoru: :)))
Doctoru: aproape perfect!
Doctoru: "multzamesc lu dumniezo, mult mai bine!"
Doctoru: am crezut ca-i dau cu targa-n cap!
Doctoru: @#$%-ti capu tau de baba, de ce dracu ai mai venit la noi? de ce n-ai stat acasa sa te rogi, se te ajute pretenu tau?
Doctoru: evident, astea le-am zis in gind.....
Doctoru: niciodata n-am asteptat multumiri - nici macar verbale- de la pacienti
Doctoru: dar cind ii vad ca vin cu un picior dincolo, ne chinuim sa-i stabilizam, si ei ii multumesc lu mniezo, imi vine sa urlu!
Doctoru: ce @#$% mea nu cheama popa, daca tot i-au cotizat consistent?
Doctoru: habar n-au ce medicamente le-a scris amaritul ala de doctor, dar sa vezi ce bine cunosc cintarile de la slujba care se aude prin megafoane.....

Această discuţie m-a pus puţin pe gânduri şi m-a făcut să mă întreb : De unde această asociere divinitate-medic în mintea oamenilor ? Chiar dacă amândoi simbolizează pentru creştin salvarea , unul prelungeşte viaţa , celălalt ia viaţa . De ce ? Religia a căutat din totdeauna să alunge condiţiile patologice prin ritualuri de tip şamanist (astfel de ritualuri se găsesc aproape în orice religie , în ortodoxie se numeşte maslu ) iar medicina le-a tratat pe baza unor observaţii empirice .

Cea mai plauzibilă explicaţie vine din romanul "Numele Trandafirului" de Umberto Eco , în care Gugliemo explică faptul că medicii , în timpul terorii inchizitoriale , invocau numele lui Dumnezeu când vindecau oamenii şi susţineau că lucrează prin ei pentru a nu fi arestaţi de Inchiziţie , deoarece cei care nu procedau astfel erau trimişi la rug drept vrăjitori . Şi ştim câte minţi luminate , câţi precursori ai ştiinţei au sfârşit aşa . Trist , dar adevărat . Iar astăzi , în continuare , medicii mai sunt priviţi ca cei prin care Dumnezeu lucrează .

Această atitudine mi se pare o batjocură groaznică la adresa raţiunii şi a ştiinţei . De ce ? Este ca şi cum am spune :" Vai , noi oamenii , cu ştiinţa noastră , suntem nişte nimicuri în faţa lui Dumnezeu !" . Ca şi cum am spune că tot progresul extraordinar al medicinei ,chimiei şi biologiei este zero în comparaţie cu un zeu care a creeat lumea şi nu este în stare să vindece boli , are nevoie de medici prin care să acţioneze . Este ca şi cum am spune că medicii ,acei oameni care au studiat , s-au pregătit toată viaţa şi mai ales , şi-au dedicat viaţa ajutorării oamenilor (unii chiar au plătit cu viaţa) sunt nişte nimicuri fără Dumnezeu cel Iubitor care înzestrează nou-născuţi cu boli genetice şi congenitale , şi copii de câţiva ani cu cancer , ca să plătească pentru păcatele părinţilor lor .

Nu sunt medic , dar înţeleg perfect această frustrare : mă zbat să fac totul ca să salvez acest om , reuşesc , iar atunci când conştientizează că a fost salvat , în loc să-mi fie total recunoscător mie , îi cade în genunchi domnului doctor Iahve , care să fim serioşi , nu aduce nici o contribuţie .

Da , aşa este , nici o contribuţie . Iar atunci când voi vedea printr-un studiu ştiinţific că prin practicile creştine (slujbe , rugăciuni şi nu "lucrând" prin medici , ca în poza de mai sus ) oamenii sunt chiar vindecaţi de nişte boli incurabile , atunci , cu siguranţă mă voi întoarce la creştinism . Până atunci , îmi voi păstra poziţia , în ciuda doveziilor care întărzie să apară .

P.S. : Vă rog nu îmi spuneţi că există . Un celebru experiment susţinut de Tempelton Foundation , a încercat să demonstreze puterea rugăciunii . Ce s-a întâmplat ? S-a ajuns chiar , fără să se vrea , la constatarea că rugăciunea nu are absolut nici un efect în unele cazuri înrăutăţiind chiar situaţia .

Exerciţiu de imaginaţie

Anul trecut , se aniversau 200 de ani de la naşterea lui Charles Darwin şi 150 de ani de la publicarea cărţii sale "Originea Speciilor" . Charles Darwin , omul care a chemat la o revizuire radicală asupra originilor omului şi a restul animalelor şi care a propus un model susţinut de dovezi împotriva miturilor religioase , care până atunci , deţineau (de fapt păreau că deţineau) adevărul asupra începutului umanităţii .

Aici , în România ,iniţiativa a fost salutată ceea ce ne arată că în ciuda anilor grei de comunism, a tâmpeniilor cu rol cretinizant din mass-media , a propagandei religioase , valoriile umanisto-ştiinţifice din Vest au început să prindă rădăcini în rândul tineretului , lucru foarte îmbucurător .

Dar totuşi , câteodată imaginaţia mea deraiază şi astfel , ajung să mă întreb :

Dacă Charles Darwin nu s-ar fi născut ?

Ar fi fost explicaţia ştiinţifică a diversităţii vieţii profund diferită ?

Oare copii ar fi învăţat la şcoală că toate animalele au fost create în forma lor prezentă , acum 6000 de ani ?

Sincer , nu cred .

Este adevărat că n-am mai folosi termenii "darwinism" şi "darwinist". Cine ştie ? Poate nici n-am mai folosi termenul "selecţie naturală", dar am avea aceaşi teorie a evoluţiei . Puteţi să fiţi siguri de asta .
De ce ? Ei bine , pentru că asta explică doveziile găsite în natură , iar alţi oameni , aplicând metoda ştiinţifică , ar fi ajuns la aceleaşi concluzii .
Dar dacă Biblia şi alte texte "sfinte" nu ar fi fost scrise ? Ar fi crezut cineva că lumea există numai de câteva mii de ani de ani ?
Nu prea văd cum , deoarece natura nu arată nici măcar o dovadă care să ateste aşa ceva . De fapt , natura nu arată nici o dovadă care să ateste faptul că speciile au fost create în forma lor prezentă . Sunt zero dovezi care să arate că animalele de azi descind , din câte o pereche , care au apărut dintr-o arcă .

Fără să fie îndrumaţi de aceste "cărţi sfinte" , nimeni nu ar fi ajuns la aceste concluzii .

Când creaţioniştii se comportă ca paraziţi care încearcă să infecteze ştiinţa şi să o întoarcă în scopurile lor , nu fiţi surprinşi de contraatacul viguros al oamenilor cu gândire ştiinţifică .

Darwin nu este problema creaţioniştilor .

Natura este problema lor .

Dovada obiectivă este problema lor .

Ştiinţa este problema lor .