Slavă lui Dumnezeu cel Neurologic

În dezbaterile cu ateii , creştinii fac apelul la bine-cunoscutul bias cognitiv : "Nu ai cum să spui că Dumnezeu nu există ,din moment ce nu i-ai simţit prezenţa în viaţa ta ! ". Deşi interlocutorii lor le vor spune că experienţa personală nu figurează ca argument ştiinţific , ei în continuare îşi zic că , fără experienţă personală , cineva nu are dreptul să judece divinitatea .

De ce se încred ei pe experienţa personală ? Pentru simplul fapt că nu există nici măcar o dovadă empirică şi obiectivă care să ateste existenţa lui Dumnezeu . Astfel ,ei se încred pe această experienţă personală , deoarece ei cred că atei nu au trăit-o şi astfel îi pot prinde pe picior greşit , vorbind în necunoştinţă de cauză .
Dar ei neglijează un lucru important : sunt unii atei (printre care şi eu) care ştim perfect la ce se referă ei , deoarece am fost şi noi credincioşi . Eu cred că aceste trăiri nu au deloc o sursă supranaturală , mistică , ci mai degrabă neurologică . Dacă spuneţi că vorbesc prostii , nu aveţi decât să citiţi cartea "Cum ne schimbă Dumnezeu creierul ?" scrisă de dr.Andrew Newberg în care , este demonstrat , pe bază de dovezi , cum sistemul nostru neurologic formează conceptul de zeitate în mintea noastră şi cum reacţionează la credinţele noastre . O recomand cu căldură .

Ca să îmi justific reticenţa , am să descriu propria mea astfel de experienţă cu divinitatea :

La început , credeam şi mai ales , simţeam tot timpul pe cineva care veghea asupra mea , îl simţeam pe acel Dumnezeu descris în Biblie , el mă răsplătea sau mă pedepsea pentru faptele mele . Când mergeam în biserică , îl simţeam şi mai aproape de mine ,iar câteodată , mă simţeam de parcă aş fi dialogat cu el . Aveam o legătură foarte apropiată cu el şi ştiam că el exista acolo pentru mine . Pe scurt , eram un creştin ortodox veritabil , cu concepţii deplasate aspura celorlalte religii (acum , privind în spate aş considera că am fost un fundamentalist) .

Totul însă , a început să se schimbe când , într-o zi am început să meditez asupra ce mi-a zis un prieten , cu o zi înainte , faptul că creştinismul a fost de la început anti-ştiinţă . La capătul acelei zi , după lungi gândiri , am ajuns la concluzia că biserica , şi mai ales clasa clericală , a vrut din totdeauna să ţină enoria ignorantă ca să-şi asigure anumite privilegii .

Apoi însă , mi-am dat seama că aşa cum fiecare om este unic , tot aşa , fiecare om îl percepe pe Dumnezeu în alt fel şi religia nu are drept să impună nimănui ce să creadă şi mai ales nu are voie să ameninţe cu pedeapsa veşnică pentru acest lucru .
A ! Pedeapsa veşnică ! Următorul pas a fost să desconsider acest concept stupid şi inventat de figurile religioase să ţină lumea în frâu . Mă tot întrebam de ce ar avea nevoie Dumnezeu de aşa ceva , dacă este atotiubitor şi cum de i-a permis lui Satan să existe , şi mai ales să ajungă atât de puternic .

La acel moment eram un deist , chiar dacă nu ştiam că aşa se numeşte . Credeam şi simţeam un Dumnezeu distant , neimplicat , aproape inexistent , în care încă credeam , de dragul comodităţii .

A urmat apoi o perioadă scurtă de agnosticism , urmată de pasul către ateism . Astfel , din Dumnezeu a toate Creator , zeul iudeo-creştin a devenit pentru mine Iahve şi l-am pus alături de ceilalţi zei creatori din celelalte mitologii (Zeus , Odin , Ra ... etc.) .

Am povestit acest important episod din viaţa mea ca să vă arăt că dacă acest Dumnezeu lucrează prin această "experienţă religioasă personală" , atunci în cazul meu , a eşuat lamentabil .


Astfel ,privind în retrospectivă , nu pot să mă abţin de la întrebarea : Nu cumva Dumnezeu era construit după scările de valori şi concepţiile care mi s-au schimbat cu timpul ?

Sincer ,nu ştiu ce să mai zic . Dacă nici dovezi în favoarea existenţei lui Dumnezeu nu avem , nici pe experienţa personală nu putem să contăm , ce ne rămâne ? Speculaţia metafizică ?

6 comentarii:

  1. 1. Ma, eu n-am fost credincios niciodata. As da vreo suta de euro ca sa am aceasta experienta, doar asa, din curiozitatea de-a sti ce simte un credincios.

    2. Bagati gadgeturi pentru blogroll si comentarii recente. E util.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sorry , dar este necesară o doză serioasă de îndoctrinare încă de mic , cât încă nu ai o viziune pertinentă despre lume .

    RăspundețiȘtergere
  3. E oarecum amuzanta relatarea acestui "periplu spiritual"... ar fi interesant mai degraba daca ai schita meditatia din ziua respectiva:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Da ,când o să fiu în lipsă de idei noi , o să relatez amănunţit procesul de gândire :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Cand aveam vreo 12 ani am aruncat "Originea Speciilor" la gunoi. Am apucat-o cu o carpa, sa nu ma murdaresc si am dus-o la tomberon, pentru ca nu vroiam o carte atat de mizerabila in casa. Din fericire, intr-o zi de Pasti, cand aveam te miri ce problema adolescentina, vrand sa merg la biserica le-am gasit pe toate (?!) inchise. M-am intors acasa si, din nevoie de ritual, am impodobit prunul din gradina (din nou "?!").De la acel eveniment am devenit progresiv eretica, agnostica, monista (asta e termenul pentru "totul e Divinitatea"?) si acum imi fac intrarea (triumfala) in ateism. Probabil am studiat atat de multa mitologie incat Zeus, Jupiter, Ra, Odin si Yahve au facut corp comun... . Cel mai dur nu e sa cred ca ma trag din ceva neam de maimuta - oricum, e preferabil descendentei din dragonii lu' nea' Lorin Fortuna - dar sa cred ca e viata asta si apoi gata. Poate de asta ma mai tin un pic atarnata de posibilitatea unei credinte, macar in reincarnare, daca nu in rai. Pot totusi sa ma consolez ca Socrate: daca exista viata dupa moarte, ce bine va fi sa stau de povesti cu Gauguin si Brancusi (oare ar fi cazul sa imi exersez franceza?) , iar daca nu exista, merit si eu cateva (milioane de) ore de somn in plus.

    RăspundețiȘtergere
  6. "De la acel eveniment am devenit progresiv eretica, agnostica, monista (asta e termenul pentru "totul e Divinitatea"?) si acum imi fac intrarea (triumfala) in ateism."
    Mă bucur pentru tine. Nu pot să uit ce fain a fost momentul eliberării.

    "... dar sa cred ca e viata asta si apoi gata."
    Asta este o problemă sensibilă într-adevăr. Şi eu am avut o frică faţă de moarte în primele luni de ateism dar încet-încet m-am luptat cu ea până când am anihilat-o.

    Despre reîncarnare, viaţă de apoi aş vorbi o grămadă dar ăsta nu este locul potrivit. Dacă vrei, dă-mi add pe messenger să discutăm.

    Baftă.

    RăspundețiȘtergere