Doftor Ororis Cauza nu se mai satură


Nu credeam că o s-o prind și pe asta, dar uite că se poate. Caracatița BOR își întinde încet-încet tentaculele ca să  acapareze cu duhoarea ei morbidă orice aspect din societatea românească (de la cultură până la militărie).

Ce merite deține Daniel, habar nu am, însă sunt extrem de dezamăgit ca să aflu că până și mediul academic a devenit o femeie ușoară în fața bisericii, ca să nu mai zic de latura totilatară care se relevă prin cenzura comentariilor, chiar și a celor neprovocatoare.

Nu sunt puțini cei care spun că ne îndreptăm ușor-ușor spre modelul de neam de sclavi intelectuali cu ceaslovuri pe post de creiere având în vedere toate mârșăviile marca BOR și puterea politică pe care o deține. Personal, nu sunt de acord. Dacă BOR poate fi asemănată cu o caracatiță (alegoria de la începtul articolului), atunci poate fi mai precis descrisă ca o caracatiță albinoasă, bolnavă, bătrână și muribundă. Toate aceste acte disperate nu-mi spun altceva decât că BOR știe că în ciuda sumelor faraonice pompate în ea și în ciuda tuturor fanfaradelor, populația și mai ales tineretul își pierde încrderea în ea.

Tineretul, mi se pare, începe să-și dea seama că singura modalitate de progres este prin studii și muncă, nu prin tururi de biserici cu pupat de moaște, icoane și fuste aurite purtate de bărboși. Îmi pare nespus de bine că deși încă mulți tineri cred în supranatural și creștinism, aceștia încep să adopte această mentalitate umanisto-materialistă, care stă la baza tuturor societățiilor de succes.

De aceea am să fac o profeție : ori BOR se va reconstrui din temelii și va fi o instituție onestă și deschisă progresului de orice fel, ori se va prăbuși sub greutatea propriului ei hoit greoi care dă semne de putrefacție. Până atunci, n-am să opresc tunurile și voi continua să critic caracatița cu orice ocazie care se ivește. Sau mai bine zis, am s-o zgândăr cu bățul libertății de exprimare.

2 comentarii: