În lupta lor împotriva ştiinţei, fundamentaliştii religioşi o dau încontinuu din lac în puţ. Asta nu mai e demult un secret având în vedere că pe zi ce trece, tot mai multe observaţii contrazic basmele pe care şi-au întemeiat viziunea lor asupra lumii.
Dacă creezi o religie şi vrei să aibă succes, trebuie neapărat să porneşti de la prezumţia că oamenii sunt nişte fiinţe inerent mizerabile din toate punctele de vedere şi că trebuie să se căiască, să-şi nege natura şi să lupte împotriva ei. Desigur că unii mai răsăriţi se vor întreba de ce e nevoie să se căiască pentru faptul că un creator i-a făcut prost, însă dacă mai stipulezi şi că logica şi gândirea critică sunt de la drac, ai câştigat lupta. Dar n-ai cum să câştigi războiul atât timp cât baza iraţională a religiei tale este în mod consistent falsificată de cercetarea raţională a lumii. De aceea trebuie să lupţi împotriva acesteia fie distrugând-o la propriu sau discretitând-o (în funcţie de câtă putere politică ai).
Exact aşa a procedat şi creştinismul, iar fundamentaliştii sunt cel mai bun exemplu. De aceea neagă evoluţia, deoarece privită din prismă evolutivă, murdăria sprituală a omului nu este cu nimic ceva scandalos, au contraire, este ceva firesc având în vedere originea animalică a speciei noastre. Pot să încep să înşir o grămadă de explicaţii cu link-uri la articole științifice, dar având în vedere că o imagine face cât o mie de cuvinte, o să vă delectez cu milarde de cuvinte.
De câte ori am auzit fundamentaliştii behăind ameninţări atât spirituale (o veşnicie în compania lui, yours truely, Satan) cât şi fiziologice (orbire, atrofia muşchilor, degradarea sistemului nervos ... etc.), când de fapt, masturbarea este un proces atât de firesc încât până şi goriloaicele îl practică.
Altă ''perversiune'' este prostituţia, etichetată ca fiind imorală în creştinism (şi nu numai). Lăsând la o parte argumentul monkeys are doing too, invoc argumentul lui George Carlin : De ce este ilegal să faci o treabă pe bani când este perfect legal să o faci gratis ?
Părerea mea este că prostituţia este aceeaşi mâncare de peşte ca celelalte tipuri de sex. Noi bărbaţii, plătim pentru sex într-un fel sau altul, fie că e vorba de plata cu timp şi energie într-o relaţie, fie că e vorba de plata cu câteva băuturi pentru o tipă pe care am agăţat-o într-un bar, fie că e vorba de plata cu banii jos la bordel, sau saloane de masaj erotic, cum se spune mai nou. Pur şi simplu nu văd diferenţa. Dar pentru un om care îşi culege valoriile dintr-o carte din epoca bronzului, deh ......
Ca să nu mai vorbesc de spurcăciunea numită sex ...
... sau felație.
Cam așa se întâmplă când vreo religie vine cu vreo afirmație bombastică despre originea omului și impune niște standarde cretine ale moralității -ajunge să contrazică realitatea și să nege natura uman. Iar când vreun gagiu mai răsărit precum Darwin vine cu o teorie care explică mult mai eficient realiatea, exponenții ignoranței îi sar în cap cu tot felul de acuzații tembele deoarece ca să ți gloata în sclavie intelectuală, trebuie mai întâi să începi cu propăvăduirea ideii că realitatea este o minciună. Numai așa poți să aduci credibilitate unor povești antice și să le ridici la rang de adevăr suprem.
1.Sexul e ideea originala a lui Dumnezeu,nu a ta.
RăspundețiȘtergere2.Biblia se adreseaza oamenilor nu maimutelor,deci maimutele nu pot fi alibiul tau ca sa te masturbezi.
3.Esti ignorant total in legatura cu cele 2 bucle ale placerii: prima produce excitatie,iar a doua relaxare dupa climax.Pornografia se foloseste doar de prima bucla : excitatia anormala(nenaturala) ca durata care dinamiteaza creierul prin supra-solicitare si il face sa ia masuri de atenuare a gradului de excitatie ,lucru distructiv caci data viitoare vei avea nevoie de o excitatie mai prelungita ca sa ai aceleasi senzatii ,creierul din nou va reduce sensibilitatea ...etc,astfel are loc o suprasolicitare a creierului din ce in ce mai mare urmata de un grad de excitare din ce in ce mai scazut,si astfel i se ard definitiv circuitele(sinapsele)initiale care vor fi inlocuite cu altele insa in timp are loc distrugerea progresiva a creierului.
1.Cum adică ?
RăspundețiȘtergere2.Eşti pe lângă rău de tot. Paralela cu maimuţele avea alt scop : să arate că masturbarea şi sexul sunt nişte chestii absolut fireşti, care se găsesc şi în natură, nu nişte scule ale diavolului cu care trage oameni în iad (asta nu e ideea mea, e ideea curocefalilor habotnici).
3.Ai dovezi pentru ce zici sau doar îţi dai cu părerea în habarnismul tău ?
Auzi "două bucle ale plăcerii". De unde ai luat-o şi pe asta, din Sfinţii Părinţi ?
@bin
RăspundețiȘtergerelol nu scrie pe undeva prin cartulia aia de 1500 de pagini pe care nu ai citit-o ca toate fiindele de pe pamant sunt fiintele domnului?!
btw ce cauti sa citesti bloguri pt atei?! noi nu am facut rau nimanui, nu am ars pe nimeni pe rug, nu am intrat cu avioane in cladiri nu am trimis copii in cruciade s.a.m.d.