Autoritatea falsă sau futilitatea teologiei

A fost odată ca niciodată o planetă plină de oameni primitivi şi ignoranţi (da, vorbesc de planeta noastră acum câteva mii de ani). Aceştia, în lipsa unor teorii care să ofere un cadru testabil prin care să cunoască cât mai mult din lumea înconjurătoare, erau pur şi simplu năuciţi când încercau să răspundă la marile întrebări cum ar fi "Cum a apărut viaţa ?", "Cum a apărut lumea ?" sau "Ce este moartea şi ce se întâmplă după ea ?". Căutând răspunsuri în felul lor, au început să născocească mituri şi poveşti despre cum fiinţe supranaturale, perfecte, omnipotente numite zei au creat lumea pentru un scop sau altul, iar apoi au creat omul. Pe scurt, au înlocuit ignoranţa cu zeii.

Ceva mai târziu, a apărut o specie nouă de oameni numiţi teologi. Ce făceau aceşti teologi ?
-În primul rând, speculau, fie că unii îşi justificau presupunerile prin revelaţie divină, fie că le justificau prin discuţii logice de tip aristoteliene, ei dădeau cu bănuiala despre presupusele (sau presupusul) fiinţe supranaturale care guvernează lumea.
-În al doilea rând, ei şi-au însuşit o autoritate total nemeritată, considerându-se singurii care pot specula despre divinităţi şi supranatural. Oricine îşi băga coada şi de arăta reticent era eretic sau necredincios.
-În al treilea rând, au început să fie consideraţi de gloate ca fiind oameni ai zeului la care se rugau, fiind singurii care puteau să înţeleagă şi să asimileze divinul.

Astfel s-a ajuns ca lumea să considere teologii (nimic mai mult decât nişte filosofi rataţi, după mine) ca fiind singurii cu acces la adevărul absolut, când de fapt, oricine poate face teologie prin a specula despre zei fantasmagorici care se luptă pentru echilibrul transcendental dintre bine şi rău.

Azi suntem în secolul XXI şi suntem martori la o crasă neruşinare a teologilor - se revoltă la culme atunci când lumea ştiinţifică îşi dă cu părerea despre conceptul de Dumnezeu, simţindu-şi terenul atacat, în timp ce ei au pretenţia idioată că pot să se bage în treburi ştiinţifice, de care de cele mai multe ori nu au nici cea mai vagă idee. Astfel vedem azi teologi care, sub pretextul pesudoautorităţii lor, se bagă în domenii precum cosmologia şi biologia ca să scoată din străfundurile ignoranţei lor porumbei precum "Evoluţia este doar o ipoteză.", "Viaţa nu a avut cum să apară din non-viaţă." sau "Teoria Big Bang-ului este eronată." de parcă titlul de teolog le-ar conferi autoritatea supremă în orice domeniu al cunoaşterii când de fapt sunt nişte speculanţi care tot îşi dau cu părerea de sute de ani de zile fără a veni măcar cu o doagă de dovadă în favoarea celor spuse de ei.

Ei cheamă la negarea realităţii dovedite şi la îmbrăţişarea fără gândire a speculaţiilor lor afişând bine-cunoscuta ipocrizie creaţionistă. Ei critică adevărata ştiinţă, o numesc o adunătură de opinii antice în timp ce teologia, pseudoştiinţa bazată pe pură speculaţie şi ignoranţă, este ridicată la rang de adevăr absolut.

Şi când mai aud că se vorbeşte despre dialogul ştiinţă-religie, de parcă bănuielile antice ale unor ignoranţi şi ai unor oportunişti din trecut şi-ar putea găsi dovezi într-un accelerator de particule ....