Noroc cu Zergu, care mi-a amintit pe calea asta despre ziua regretatului Carl Sagan. După cum se prea vede, nu prea am stat bine cu timpul liber în ultima vreme, dar promit că o să mă revanşez. Cu ocazia asta am să postez ceea ce după părerea mea este cel mai fain moment al lui Sagan.
Cu stilul şi genialitatea lui specifică, el explică procedeul selecţiei naturale (atât de răstălmăcit de creaţionişti) şi sugerează faptul că este mult mai potrivit să cercetăm lumea şi să găsim o explicaţie naturalistă decât să ne refugiem în superstiţii şi iluzoriu.
Idem pentru originea vieţii şi a universului. Doar pentru că nu avem momentan o explicaţie, nu avem motive pentru a născoci dumnezei creatori şi alte superstiţii şi să pretindem că am rezolvat problema. Singura poziţie onestă este să recunoaştem că pur şi simplu nu ştim pentru moment despre aceste procedee şi să cercetăm folosind metoda ştiinţifică. Doar aşa putem să ajungem la o explicaţie decentă.
Însă chiar şi atunci când vom avea toate datele pe masă, exponenţii ignoranţei şi proprietarii de sclavi intelectuali se vor da peste cap să arunce fel de fel de ipoteze ad hoc. ,că doar aşa fac de sute de ani încoace şi nu dau semne că se vor da în lături pe viitor de la acest sport, inerent poziţiei lor sociale.
Acu' trebuie să traduc și clipul ăsta în română...
RăspundețiȘtergereNeapărat.
RăspundețiȘtergere